Pe noi oare cât ne costă ţiganii?

13 février 2010

Aflăm din Le Figaro că ţiganii români au produs în 2009 o gaură de 9 milioane de euro bugetului Franţei. În plină criză! Şi e vorba doar de banii pe care autorităţile franceze i-au oferit ţiganilor ca să plece definitiv din ţara lor. Numai că naivii francezi n-au priceput din start lecţia -îi dai bani ţiganului, ai toate şansele ca acesta să se întoarcă la tine cu încă nişte zeci de baragladine alături, doar e rost de pomană. Şi chiar asta se întâmplă, atât timp cât graniţele sunt deschise iar « corectitudinea politică » te împiedică să le dai ce merită.

Nu ştiu cine a fost atât de prost încât să vină cu ideea de a-i alunga pe ţigani oferindu-le bani, poate tot unul din etnia lor? Acum ţiganii se adună în Franţa ca muştele la farfuria cu miere, iar autorităţile franceze şi cele din România asudă să găsească o soluţie pentru a-i împiedica să mai revină pe teritoriul Franţei. Timp şi energie irosite, soluţia e la mintea cocoşului, doar că nu îndrazneşte nimeni să o aplice.

Ce-ar fi să calculeze şi la noi cineva paguba produsă de ţigani prin neplata de taxe şi impozite, furtul de energie electrică, gaze, apă şi tot alaiul de infracţiuni pe care le produc zilnic? Oare la ce sumă s-ar ajunge, pe an?

De ce nu mai joacă Traian Băsescu?

12 février 2010

Sunt câteva săptămâni de când în jurul Palatului Cotroceni domneşte o linişte misterioasă. Traian Băsescu tace. Într-o Românie măcinată de probleme economice şi sociale grave, time-out-ul preşedintelui jucător naşte întrebări necesare. De ce se ascunde Traian Băsescu, iată întrebarea care umple golul de informaţie plutitor deasupra Cotroceniului.

Primul răspuns care-mi vine în minte este că preşedintele se pune la adăpost în faţa furtunii provocate de criza economică. Această idee naşte însă alte întrebări care-şi caută răspunsul. De pildă, ce rost are tăcerea  acum, când dl. Băsescu şi-a îndeplinit obiectivul de a câştiga al doilea mandat? Teoretic nu mai are nimic de pierdut. Ar fi avut tot dreptul să fie rezervat în primii cinci ani ai mandatului, când nimeni nu-i garanta al doilea mandat de preşedinte. Dacă atunci a ales să joace ca să câştige popularitate, n-ar fi oare corect ca şi al doilea mandat să-l ducă la capăt în raport cu aşteptările electoratului pe care şi l-a câştigat tocmai ca preşedinte vocal? Dl. Băsescu a ales, în mod ciudat, discreţia, chiar dacă ultimele săptămâni i-au oferit numeroase motive de a-şi aroga noi beneficii de imagine. Acceptarea scutului american antirachetă sau noua lege a pensiilor erau motive suficiente ca Traian Băsescu să apară public punctând la capitolul imagine. N-a făcut-o, şi dacă ne gândim la ultimii cinci ani, nu putem să nu ne întrebăm cum de a scăpat dl. Băsescu asemenea ocazii. Chiar şi recenta vizită la Bruxelles a părut foarte discretă, după cum arată slaba ei reflectare în presă.

Pe de altă parte, liniştea prezidenţială poate fi şi un motiv de îngrijorare. Nu cunosc starea de sănătate a d-lui Băsescu, însă tot misterul din jurul Palatului Cotroceni, corelat cu atitudinea din ce în ce mai insistentă a lui Vadim Tudor în a clama o problemă gravă de sănătate care-l împiedică pe preşedinte să apară public, dă de gândit. Presa apropiată lui Traian Băsescu ezită să-l  »atingă » pe Vadim, subiectul dispariţiei publice a preşedintelui este evitat, iar dinspre Cotroceni persistă aceeaşi atitudine misterioasă, de « nici ba, nici da ». Ce putem înţelege din asta? O ieşire publică pentru negarea categorică a zvonurilor mitraliate de « România Mare » şi « Tricolorul » ar fi şi potrivită, şi necesară.

Nu-mi doresc ca Vadim Tudor să aibă dreptate, însă nu trebuie uitat că Tribunul a lansat în premieră zvonurile despre găzduirea închisorilor CIA pe teritoriul României, zvonuri ce până la urmă au explodat într-un scandal internaţional. În plus, nu cred că şi-ar permite Vadim, oricât de exagerat ar fi, să mintă atât de insistent pe o temă aşa de gravă precum sănătatea şefului de stat. Şi-ar îngropa singur viitorul de parlamentar european. Şi fără nici un rost…

Mai există un posibil răspuns pentru « adormirea » în care s-a scufundat Cotroceniul. Poate preşedintele a înţeles în sfârşit că are un rol mai limitat decât ar vrea în Republica Semi-Prezidenţială România. Bine-ar fi să fie aşa!

Visele nu se cumpără, se oferă

11 février 2010

Aşa cum nu-i înţeleg pe fumători sau pe consumatorii de droguri, n-am să-i pot înţelege niciodată pe amatorii de ierburi aducătoare de vise. Sunt cu toţii nişte oameni slabi şi de-a dreptul iresponsabili, deficitari la capitolul gândire, şi fără îndoială egoişti, gândindu-se, atât cât îi duce capul, doar la binele propriei persoane. Adevărul n-ar trebui să supere pe nimeni.

Am văzut acum câteva minute părerea unor consumatori în legătură cu recenta interzicere a drogurilor din plante. Să te cruceşti nu alta. Întrebaţi ce vor face după ce legea va intra în vigoare, unul zicea « consumăm ilegal, ce să facem », iar altul « ne apucăm de băut ». Tare de tot. Pentru unul legea n-are nici o valoare, că doar românul e campion la fente, iar pentru celălalt drog să fie, chiar şi lichid, lui să-i fie bine. Halal judecată. N-ar fi rostit unul cuvântul magic « renunţăm ».

Nu mai punem la socoteală şi preţul piperat al acestor « vise » (de fapt coşmaruri în toată regula), preţ ce se învârte în jurul câtorva zeci de lei, de câteva ori mai scumpe decât un pachet de ţigări. Asta într-o ţară plină de văicăreli legate de sărăcie, a nu se uita acest lucru. Şi nu spun că sărăcia din România nu e reală, ea este foarte prezentă, doar că nu le pasă de ea celor care preferă să-şi cumpere bucurii mortale de la magazinul din colţ.

I-am auzit pe mulţi consumatori spunând că plantele respective le aduc bucurii şi plăceri enorme. Nu-i cred. Dacă aceste afirmaţii sunt adevărate, înseamnă că lângă noi trăiesc oameni care nu s-au bucurat niciodata. Cum poate o buruiană să te facă mai fericit decât lacrimile unui sărman căruia i-ai dăruit o bucată de pâine? Sau mai fericit decât zâmbetul persoanei iubite atunci când îi oferi o mică atenţie? Şi câte bucurii (ţi)-ai putea face în loc să-ţi cumperi moartea…

Primii paşi de blogger

10 février 2010

Iată-mă în sfârşit la prima mea postare pe blogul personal. Dacă din greşeală sau nu ajungeţi pe aici, ţineţi cont de faptul că este primul meu blog atunci când vă pregătiţi să criticaţi anumite carenţe cărora încă nu le-am descoperit leacul. Mii de mulţumiri pentru orice sugestie menită să ducă la îmbunătăţirea calităţii acestui spaţiu online.

Am creat acest blog din dorinţa de a avea un spaţiu al meu, o zonă liberă de manipulare, pe care să o împart cu aceia dintre voi care vă simţiţi sufocaţi de ipocrizia şi minciuna din presa aşa-zis liberă. Aşadar, oricine se simte desconsiderat de către presă şi cei care o controlează, este aşteptat aici ca să-şi exprime nemulţumirea. De asemenea, oricine are ceva interesant sau important de spus, indiferent de subiect, este aşteptat pe acest blog.

1...56789