Cuvinte reci care trebuiau spuse

Aş fi vrut ca despre dispariţia Mitropolitului Bartolomeu Anania să pot scrie lucruri pozitive. Nu pot face asta. Unii m-ar sfătui, desigur, să mă abţin de la critici. Nici acest lucru nu-l voi face. Asta pentru că m-a dezamăgit modul nedemn prin care înaltul prelat a încercat să « dribleze » voia Domnului, tot aşa cum m-a mâhnit scindarea Mitropoliei Ardealului, numai de dragul celor lumeşti (a se citi bani şi funcţii). Sunt două lucruri, printre multe altele, care mă fac să privesc cu suspiciune conducerea Bisericii Ortodoxe Române. Despre trecutul comunist al instituţiei şi al mitropolitului recent dispărut nu comentez, îi las pe cei care au trăit acea perioadă s-o facă.

Lui Bartolomeu Anania Dumnezeu i-a rânduit ani mulţi şi bunăstare, însă nu şi demnitate în faţa morţii. Ce poate fi mai trist decât să vezi un Mitropolit ajuns la nouă decenii de viaţă cum fuge din calea morţii, căutându-şi scăpare prin spitalele din Viena? Ipocrizie, laşitate ori poate prea multă dragoste de viaţă? Fiecare credincios e liber să creadă ce doreşte. Eu unul nu pot privi cu ochi buni un preot care iubeşte mai mult viaţa decât pe Dumnezeu. Să fugi din calea Domnului atunci când El îţi spune că vrea să te întâlnească este pură lepădare de credinţa pe care ai slujit-o şi cel mai prost exemplu pe care un Mitropolit îl putea da enoriaşilor. Ca să fiu bine înţeles, aici nu vorbim de un om în puterea vârstei, ce ar avea toate motivele din lume să încerce vindecarea bolii, vorbim de un Mitropolit care a încercat să violeze ciclul vieţii. La 90 de ani nu-ţi trebuie prea multă « ureche » ca să-ţi dai seama că Dumnezeu te cheamă. Iar când ai predicat toată viaţa supunerea în faţa Lui, tentativa de a te furişa de la chemare e ca un « strike » la bowling: ţi-ai dărâmat într-o secundă tot rostul vieţii. Adică ai trăit degeaba.

În faţa unui astfel de gest toate faptele bune pe care le-ai săvârşit în viaţă pălesc sub umbra îndoielilor. Un credincios mai puţin habotnic, cum sunt eu, se va întreba: oare de ce i-a fost teamă Mitropolitului de chemarea lui Dumnezeu? Nu poţi fugi în felul acesta decât dacă ai conştiinţa încărcată. Adam şi Eva au căutat la fel să se ascundă de Dumnezeu după ce au muşcat din fructul oprit.  Să fie oare păcatele PS Sale Bartolomeu Anania atât de apăsătoare încât să încline balanţa pe care s-au aşezat şi faptele bune? Nimeni nu poate spune, dar gestul nedemn făcut în faţa morţii cred că oferă numeroase indicii. Dacă are cineva o altă explicaţie îl voi asculta cu plăcere şi-i voi mulţumi pentru că nu m-a lăsat să greşesc îndoindu-mă de calitatea morală a unei feţe bisericeşti importante.

Iertate fie-i păcatele PS Bartolomeu Anania! Dumnezeu să-l odihnească!

Laisser un commentaire