Sfârşit de an, sfârşit de vis

Giu, aceasta nu este o scrisoare de adio. Nu voi fi pregătit niciodată să-ţi spun adio. Dar te iubesc, şi dacă asta este alegerea ta eu trebuie să mă supun. Nu ştii cât de mult mă doare să las în urmă toate amintirile frumoase legate de tine. Chiar dacă bănuiam că va sosi acest moment, sorbeam cu nesaţ fiecare secundă de bucurie alături de tine, din priviri făceam dragoste cu tine şi eram fericit cu adevărat, o fericire atât de substanţială încât nici conştiinţa că într-o zi se va termina nu o putea umbri. Ai fost şi vei rămâne o persoană importantă în viaţa mea, o persoană la care mă voi raporta întotdeauna cu emoţie şi tandreţe. N-am avut şansa să te ţin de mână, nici să-ţi sărut fruntea şi obrajii, nici să-mi trec mâinile prin părul tău. N-am putut nici măcar să te îmbrăţişez şi să-ţi spun cât de mult ţin la tine. Dar am dorit să-ţi arăt acest lucru prin alte fapte, minore poate şi fără însemnătate, dar pe care le-am făcut cu cea mai aleasă bucurie.

Atât am putut, draga mea, atât mi-am permis. Niciodată n-aş fi putut umbri în vreun fel relaţia ta cu X, de asta am preferat să-ţi fiu un bun prieten şi nimic mai mult. Acum , după gestul meu dinainte de Crăciun, realizez că te-am pierdut pentru totdeauna şi ca prietenă. Dar aş fi regretat toată viaţa dacă nu ţi-aş fi oferit acea mică şi neînsemnată atenţie. Iartă-mă dacă gestul meu te-a jignit în vreun fel. N-am vrut decât să-mi văd cu propriii ochi posibilităţile de a fi lângă tine. Îmi pare rău că răspunsul tău a fost negativ, dar nu sunt dezamăgit. Ştiu că aşa e cel mai bine pentru tine. Întotdeauna mi-am dorit ca tu să fii fericită şi mă bucur cu sinceritate că ai parte de fericire alături de scumpul tău.

Pentru mine anul 2010 se încheie trist şi nu ştiu în ce măsură voi mai avea puterea s-o iau de la capăt. Mă simt foarte rău pentru că inima mi-e grea ca plumbul. E greutatea unui nou eşec personal care-mi zdruncină iar din temelii încrederea în mine, dar pentru care sunt unicul responsabil. Sunt din nou foarte singur, chiar mai singur decât înainte, fiindcă în marea mea bucurie de a fi aproape de tine i-am ignorat pe puţinii prieteni pe care-i mai aveam. Nu mai erai decât tu în viaţa mea, numai de la tine mai aşteptam un telefon, un zâmbet, ceilalţi deveniseră nişte simpli intruşi pe care-i tratam cu ignoranţă. Dac-ai şti cât mă bucura fiecare vorbă schimbată cu tine… cât mă bucura acest « scârbici » pentru că îmi dădea şansa să te am în preajmă, uneori şi numai cinci minute pe zi… cinci minute care mă hrăneau o zi întreagă, făcându-mă să-mi aştept cu poftă doza următoare…

Of, Giu, atât îmi pare de rău că s-a terminat totul… Acum « scârbiciul » meu a devenit un teren arid, pe care mă ard tălpile să-l părăsesc… din păcate păşesc în a mea viaţă şi mai aridă, în care singura oază de bucurie rămân pozele tale de HI5, din care sorb ca o albinuţă zâmbetul tău ce încă îmi aduce atâta bucurie pură, şi amintirile cu tine…

Giu, eu am înţeles de ce nu mi-ai răspuns la ultimul telefon, după Crăciun, şi nu te învinovăţesc că n-ai făcut-o. Sunt un intrus în viaţa ta, un intrus care şi-a permis să viseze prea departe, doar să viseze… Am căzut în capcana visului deşart conştient că îmi voi frânge inima, şi ţi-am pierdut şi prietenia. Te rog un singur lucru, să nu mă desconsideri, n-am vrut niciodată să par impertinet, să-ţi pângăresc frumuseţea, puritatea, draga mea. Tu eşti specială şi ai provocat în sufletul meu sentimente speciale, asta a fost tot. Dar mintea mea s-a opus inimii şi a învins. Căci dacă inima îmi dicta mereu « ea e aleasa, spune-i-o! »mintea îmi zicea « oferă-i libertatea să aleagă, fiindcă dragostea înseamnă libertate. » Mai bine că raţiunea a învins inima, mai bine…

Acum , la adio, nu pot decât să-ţi doresc o viaţă minunată alături de prinţul tău. Sunteţi minunaţi împreună şi asta e mare lucru. Bucură-l pe el cu zâmbetul tău cald, fiindcă din zâmbetul tău se nasc toate bucuriile celui care te iubeşte. Adio prietenă dragă, îţi mulţumesc pentru prezenţa în viaţa mea, pentru că m-ai scos o vreme sub razele binefăcătoare ale iubirii.

Laisser un commentaire