Archive pour mars 2010

Fotbal fără cap, fără picioare…

Mercredi 3 mars 2010

Cam aşa s-ar putea descrie împleticeala pe care ne-am obişnuit să o numim fotbal. N-avem picioare să jucăm fotbal de calitate, dar n-avem nici cap să judecăm ce trebuie schimbat pentru ca lucrurile să evolueze. Şi pentru că nu-mi plac lucrurile fără cap, de astăzi renunţ oficial la calitatea de suporter al României. Nu că m-aş fi dat în vânt după fotbal, dar au fost vremuri memorabile în care chiar tremuram pentru echipa naţională. Ne amintim cu toţii de meciurile în care setea de performanţă a jucătorilor întrecea foamea de bani, iar asta se vedea în fiecare acţiune a fiecăruia dintre componenţii echipei naţionale. Atunci când îţi doreşti cu adevărat, faci tot posibilul ca să reuşeşti… şi chiar dacă nu-ţi iese tot timpul, ai satisfacţia că ai luptat şi ai făcut tot ceea ce depindea de tine.

Astăzi nu mai poate fi vorba de aşa ceva la echipa naţională. Îmbuibaţi cu bani nemeritaţi de la echipele de club, jucătorii iau selecţia la naţională ca pe o fiţă, o chestie numai bună pentru agăţat gagici prin cluburile de noapte. Şi rezultatele se văd în teren, unde numai că nu se-mpiedică unul de altul…

Păcat de Răzvan Lucescu, un antrenor pe care-l apreciez, dar care îşi riscă serios cariera încercând să transforme rahatul în ciocolată… Iar chestia cu schimbatul culorii echipamentului « că aşa vrea sponsorul » este de o penibilitate în ton cu jocul echipei. Acum echipa României seamănă izbitor cu un clovn care se maimuţăreşte încercând să-i imite pe cei pe care ştie că nu-i va putea egala vreodată.

Câteva consideraţii despre falimentul pensiilor

Mercredi 3 mars 2010

O declaraţie revoltătoare a lui Mugur Isărescu în faţa studenţilor de la Universitatea de Vest din Timişoara:

 « Se creează confuzii între noţiunea de buget de pensii si cea de fond de pensii. Nu este adevărat că pensionarul îşi ia acum contribuţia lui de-o viaţă. Eu plătesc acum contribuţia pentru tatăl meu iar pentru mine o va plăti fiul meu, din salariul lui. Pensionarii nu sunt plătiţi dintr-un fond acumulat din ceea ce au plătit ei, ci din contribuţia populaţiei active la un moment dat. Banii plătiţi de actualii pensionari din salariile lor nu s-au acumulat niciunde ca să se creeze un fond de pensii » – a explicat şeful BNR. Admiţând că aşa este, întrebarea se pune: ce relevanţă are pentru ce s-au folosit banii plătiţi de actualii pensionari? Din moment ce ei şi-au plătit contribuţia, statul are obligaţia să le asigure o pensie decentă.

Şi ajungem la miezul problemei. Ce s-a întâmplat cu populaţia activă, cea care ar fi trebuit să-i susţină pe pensionari, în concepţia Guvernatorului BNR? Ei bine, populaţia activă fie e şomeră, fie e plecată pe alte meleaguri, să contribuie la sistemele de pensii ale altora. În ambele situaţii Statul, prin cei care l-au condus în ultimii 20 de ani, este singurul vinovat. Dar ce ne mai plăcea să ne lăudăm cu banii europeni aduşi în ţară de cei care muncesc dincolo, cu porcuşorul nostru -sistemul economic- care se îngrăşa în fiecare zi. N-am auzit pe nimeni, şi nici acum nu aud, să-şi fi pus problema viitorului în urma subţierii numărului de contribuabili la bugetul de stat. Nici măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, când porcuşorul s-a îngrăşat până la moarte, nu se recunoaşte adevărul: problema nu stă în creşterea numărului de pensionari, ci în scăderea numărului de contribuabili la buget, prin părăsirea ţării pentru munca în străinătate.

Îmi pun întrebarea, oare dacă milioanele de români care muncesc în alte ţări ar fi rămas în România, ne-am mai fi confruntat astăzi cu problema pensiilor? În condiţii decente de muncă şi salarizare, cu siguranţă nu ar fi apelat la metode gen pensionare anticipată, sau muncă la negru, iar România ar fi avut o creştere economică într-adevăr sănătoasă. Din păcate, conducătorii noştri au avut grijă să-i gonească pe români din ţară, iar apoi toţi s-au îmbătat şi ne-au îmbătat cu mirosul banilor europeni care chipurile au generat prosperitatea economiei româneşti. Numai din gura lui Isărescu am auzit de nenumărate ori elogii la adresa românilor care muncesc dincolo ca să ne fie nouă bine…

Cât de bine, se vede acum. La fel cum se vede gradul de competenţă al celor care gestionează frâiele ţării. În loc să se alarmeze că România nu mai produce nimic, importând în schimb până şi banala ceapă, incompetenţii se bucurau de banii intraţi pe căi nesănătoase în economia românească. Ca şi cum banii respectivi nu s-ar fi întors, până la urmă, la economiile-mamă, fiindcă în România nu mai are nici cine să producă, nici ce să producă, din momentul în care toată infrastructura a fost pusă la pământ în beneficiul ticăloşilor ce se bat astăzi pentru putere râvnind la ultimele firimituri care încă nu le-au încăput în buzunare.

Era o chestiune de economie primară să anticipezi că prin plecarea forţei de muncă din ţară economia va ajunge în colaps. Iar acum să vii şi să afirmi că sistemul e în colaps din cauza pensionarilor, nu e asta nesimţire crasă?

Delirium tremens la OTV

Mardi 2 mars 2010

Mă uit în clipa asta la OTV. La Tudor Barbu. Cu sonorul la minim, bineînţeles, dar chiar şi aşa omul e insuportabil. Îl văd dând din gură şi gesticulând fără pauză, cuprins de o mânie proletară de-a dreptul ridicolă. Motivul nemulţumirii: îl deranjează campania Jurnalul Naţional legată de impozitarea ţigăniei. Pe ecran, ce-mi văd ochii? Ca titlu scrie aşa: « Jurnalul Naţional: Impozitaţi ţigănia! Episodul 2 – Averile ţiganilor pletoşi! Despre politicieni sau top 300… canci! »

Manipulare în cel mai pur stil românesc, iar prostime care să pună botul se găseşte totdeauna. Aţi înţeles desigur mesajul subliminal: lăsaţi-i pe ţigani în pace, politicienii fură. Iar Tudor Barbu parcă e buldogul lui Cioabă, de fapt nici ăla nu cred că ar avea atâta grijă de stăpân cum are Barbu de ţigănime. Practic omul se foloseşte de politicieni ca paravan pentru a masca restul infractorilor care-şi fac de cap în amărâta noastră ţară.

Nu mă număr printre admiratorii modului în care politicienii români au făcut averi colosale. Dimpotrivă. Se cunosc marile tunuri date în ultimii 20 de ani la nivel înalt şi simţim cu toţii efectele în buzunarul propriu. Dar să vii şi să sugerezi că numai ei fură, asta deja e lipsă de bun-simţ. Da, politicienii au furat, trebuie să răspundă. Da, sunt principalii vinovaţi pentru sărăcia bugetului. Dar ce te faci cu restul de răuvoitori care se eschivează de la plata dărilor către stat fără ca nimeni să le aibă grija? De bine-de rău, măcar politicienii sunt obligaţi să-şi facă publice averile, aşa şchiop cum o fac, mai plătesc şi ceva impozite statului, chiar dacă « pe sărite ». Ţigănia în schimb cu ce ajută statul? Sunt o mulţime de indivizi care fură şi curent, şi gaze, şi apă, îşi fac palate cu bani adunaţi din cerşit, din tâlhării afară şi în ţară, din furt de fier vechi, din trafic de droguri şi proxenetism, lumea interlopă e în floare, maneliştii înoată în bani fără să le pese că mai au şi obligaţii faţă de statul care-i suportă, dar noi toţi trebuie să-i ignorăm pentru că n-au furat încă atât de mult precum politicienii şi oamenii de afaceri?! Asta pare să fie filosofia otevistă, probabil născută din necesitatea stăpânului de a se proteja împotriva pericolului generat de campania ziarului din Trustul Intact.

Să nu fiu înţeles greşit: îmi doresc ca toţi infractorii din România să-şi primească pedeapsa, fie că e vorba de politicieni sau afacerişti (cei care fentează legea, desigur), interlopi, sau simpli găinari. Toţi contribuie, mai mult sau mai puţin, la sărăcirea bugetului României, chiar şi ăla care crede că a dat lovitura furându-şi şeful, sau colegul, sau vecinul. Chestie de mentalitate, nevindecabilă decât prin aplicarea de pedeapsă. Dar asta e deja altă discuţie.

Iată de ce nu mi se pare normală atitudinea mizerabilă a numitului Tudor Barbu, şi a OTV-ului în general. Incită poporul hămesit împotriva unei categorii anume de hoţi, pentru ca restul tâlharilor să-şi poată vedea liniştiţi de treabă. Interesul poartă fesul, ce mai. Cu asemenea practici am ajuns unde suntem- la fundul sacului, adică.

 

Scurtă istorie a mărţişorului… şi o dedicaţie muzicală

Lundi 1 mars 2010

Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie. 
1 Martie este în 
calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numită şi Dochia. Sărbătoarea este de fapt apriori timpurilor creştine, iar Dochia este un personaj pagân.
Tradiţia mărţişorului este o moştenire de la strămoşii noştri romani. Cuvântul « mărţişor
 » are origini latine şi este numele popular al lunii martie. 
Acest străvechi obicei al primăverii este specific poporului român şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare. Sărbătoarea lui are loc în prima zi a lui martie, considerată ca prima lună a primăverii. La Roma, începutul anului nou se sărbătorea la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu care personifica renaşterea naturii.  
La vechii traci aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă şi de vegetaţie. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii. 
În multe săpături arheologice din România s-au găsit mărţişoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanentă mişcare a materiei. El semnifică schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb şi roşu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regăsite şi la bradul de nuntă şi înmormântare. 
Când venea primăvara, oamenii obişnuiau să lege de copaci funii albe si roşii, cu scopul de a alunga duhurile rele. Această masură de precauţie era luată pentru a preîntâmpina orice fel de posibil dezastru care s-ar fi putut abate asupra florilor copacilor şi i-ar fi putut împiedica să rodească. La originile mărţişorului a stat o monedă de aur la care se ataşa o sfoară facută din două părţi răsucite, una roşie şi alta albă, pe care copiii obişnuiau să o poarte la gât. Exista credinţa, conform căreia, acestă amuletă aducea noroc si fericire. Fetele purtau mărţişorul până când înfloreau copacii, moment în care legau mărţişorul de trunchiul unui copac iar cu moneda îşi cumpărau brânză, pentru a avea o faţă albă şi frumoasă tot anul.   După un timp, mărgele frumos colorate au luat locul monedei. În unele părţi ale ţării, mărţişorul este purtat la încheietura mâinii, toată luna martie. După care, înainte de răsăritul soarelui, fetele îl înnoadă de trunchiul unui copac sau îl pun într-un arbust de trandafiri, cu convingerea că toate dorinţele lor se vor împlini.  Simbolul şnurului realizat din cele doua părţi răsucite, una albă şi cealaltă roşie, a fost iniţial folosit de daci înainte ca romanii să-i cucerească. Pe acea vreme şnurul era alcătuit din alte două culori: alb şi negru. Culoarea neagră reprezenta lâna neagră dată de Baba Dochia nurorii sale, şi simboliza întunericul iernii. Partea albă simboliza lumina primăverii. Lâna s-a schimbat, conform legendei, din negru în alb prin sacrificiul fetei. Din această cauză partea roşie din mărţişor reprezintă sângele şi sacrificiul. În final, primăvara şi mărţişorul vor fi mai puternici decât întunericul cu ajutorul lui Iisus Cristos. În zilele noastre, mărţişorul este un simbol al primăverii care va să vină, iar realizarea lui a devenit o adevarată operă de artă. Oamenii oferă cu multă plăcere de 1 Martie mărţişoare celor pe care îi iubesc, ca simbol al admiraţiei lor, ca respect şi stimă specială pentru doamne si domnişoare.   (sursa: www.e-scoala.ro)Image de prévisualisation YouTube

La Mulţi ani şi o Primăvară minunată tuturor Domnişoarelor şi Doamnelor care prin simpla lor existenţă ne fac viaţa mai frumoasă, indiferent că sunt lângă noi sau doar în inima noastră.

12