Aţi fost fani Academia Caţavencu? V-aţi luat plasă…

Nu mi-a plăcut niciodată Academia Caţavencu. Atât din cauza conţinutului, dar mai ales din cauza autorilor pe care i-am suspectat întotdeauna a fi nişte fini, dar perverşi manipulatori, oameni pe care nu i-a interesat niciodată să fie corecţi din punct de vedere jurnalistic şi uman, ci doar să-şi urmărească propria bunăstare, indiferent de mijloace. Mereu am simţit în textele lor diferenţa între ironia înţepătoare la adresa celor care le deranjau interesele şi ironia blândă ca o mângâiere, dedicată « prietenilor » cu care împărţeau ciolanul. Sub ochii noştri nişte băieţi cu înalta şcoală a manipulării au contribuit, vreme de 20 de ani, la mersul înapoi al societăţii, prin exploatarea naivităţii generaţiilor tinere post-revoluţionare, direct proporţională cu parvenirea la nivelul căreia îi găsim astăzi. Fiindcă aceasta era singura metodă care îi putea ridica la un nivel de parvenitism care să convină caracterului lor infect, caţavencii au exploatat-o fără milă, cu preţul înapoierii în care România se găseşte astăzi. Dar ce mai conta pentru ei viitorul ţării, o ţară corectă nu le-ar fi permis niciodată să se ridice prin minciună şi ipocrizie, singurele capacităţi pe care le-au plăcut să şi le însuşească.

Putem spune astăzi că şi lor, Caţavencilor, le datorăm permanenţa neocomuniştilor în fruntea bucatelor, în România anilor 2010. Deşi au tras cât au putut în Iliescu şi gaşca lui cât timp aceştia au fost la putere, au folosit doar gloanţe oarbe, şi orbitoare pentru publicul lor ţintă, iar Iliescu, lovit mereu de tirul ironiei caţavenciene, tocmai şi-a serbat deunăzi 80 de ani şi o bătrâneţe mult mai liniştită decât a multor pensionari care nu au pe conştiinţă viaţa unor tineri nevinovaţi. Îndrăznesc să emit o ipoteză: loviturile date de Caţavencu lui Iliescu şi oamenilor lui, concomitent cu simpatia disimulată pentru tabăra de dreapta, aparent adversă acestuia, să fi fost doar un simulacru pentru a asigura continuitatea neocomunştilor la cârma ţării, prin mai tânărul ex-comunist Traian Băsescu? Astăzi ştim că fostul şi actualul preşedinte au în comun funcţii importante în cadrul regimului Ceauşescu, dar şi lipsa de la CV a dosarului de securitate, despre care nimeni nu cunoaşte nimic. Dar mai ştim multe alte lucruri legate de comunism care nu s-au întâmplat, deşi ar fi fost normale sub regimul unuia care se declară anticomunist convins. Revenind la caţavenci, ideea este că s-au folosit de sperietoarea Iliescu pentru a canaliza votul tinerilor naivi în direcţia Traian Băsescu, sub regimul căruia ei au cunoscut punctul culminant al parvenitismului.

Odată atins scopul – asigurarea unui succesor pe măsură lui Iliescu- caţavencii au abandonat ideea de unitate care i-a ţinut împreună în ciuda lăcomiei fiecăruia dintre liderii revistei. Mai întâi Ivanciuc a fost deconspirat ca fost turnător al Securităţii şi dat afară din redacţie (deşi nici ceilalţi acţionari nu-s mai breji), apoi Liviu Mihaiu a început afaceri dubioase în Delta Dunării cot la cot cu Vântu şi Sorin Marin şi cu sprijinul premierului de atunci, Tăriceanu. Mai apoi, acţionarii majoritari şi-au vândut acţiunile la revistă infractorului dovedit Sorin Ovidiu Vântu. Oameni de bine, ce mai! Sub şefia lui Vântu, şi-au putut păstra limbile date puterii, şi inclusiv prosperitatea finaciară, chiar şi atunci când Vântu cică ar fi schimbat macazul în favoarea opoziţiei liberal-pesediste. Lucru dovedit a fi o şmecherie pre-electorală în plasa căreia a căzut degrabă naivul Geoană.

Dar a venit criza, inclusiv în buzunarele lui Sorin Ovidiu Vîntu, care a început să resimtă găunoşenia bugetului de stat, din care nu prea mai era nimic de ciupit. Din conturile lui Vântu criza s-a răsfrânt în cele ale caţavencilor, care s-au trezit cu o micşorare de 15% a veniturilor aduse de la revistă. Nu pentru toţi, desigur, doar pentru aceia care n-au pupat eficient unde trebuie. Ofuscaţi şi mereu nesătui de câştiguri imense obţinute facil, « victimele », în frunte cu Mircea Toma, şi-au luat imediat tălpăşiţa, ameninţând cu fondarea unei noi reviste concurente. Detalile aici. Iată calea falimentului pentru ambele fiţuici. Fiindcă dintr-o revistă care abia mai trăia acum vor vrea să trăiască două, totul pe fondul unui public din ce în ce mai scârbit, căci românii sunt ei naivi, dar până la o limită, pe care caţavencii au depăşit-o demult. Interesant totuşi cine dă banii pentru noua revistă, mai ales că se pregăteşte lansarea ei deja de săptămâna viitoare. Un aspect de urmărit, fără îndoială.

Iar acum, cireaşa de pe tort. Unul dintre cei mai libidinoşi dintre slugoii lui Vântu şi ai actualei puteri, Ioan T. Morar, îşi varsă acum tot veninul pe cei care au părăsit revista, până mai ieri cei mai buni prieteni. Astfel, aflăm de aici informaţii importante despre interesele materiale ascunse în spatele ONG-urilor controlate de Mircea Toma, cu Roşia Montană în prim-plan. Ce avem aici? Un caţavenc care combătea intens proiectul doar ca să obţină finanţări ilicite pentru ONG-urile sale, şi altul, fervent apărător al otrăvirii zonei, că aşa cer interesele de partid ale şefului. Şi pentru că ies bani grei, desigur. 

Nu e frumos spectacolul? Din lăcomie prea mare, perfizii manipulatori ai presei post-decembriste au ajuns să se împungă reciproc. Sperăm, până la extincţia totală a speciei. Binecuvîntată fie criza!

178 Réponses à “Aţi fost fani Academia Caţavencu? V-aţi luat plasă…”

1 16 17 18
  1. Kenneth dit :

    Do you know each other? valtrex no script Stoviak told the judge the amount of the agreement will be made public after court approval, expected next year. Cantor originally sued for more than $1 billion in damages after the 2001 attacks, in which hijacked airliners crashed into the World Trade Center’s twin towers.

  2. Rashad dit :

    I’ll text you later aciphex generic equivalent Remarkably, though, they never asked her sister and brother to interpret those messages. Had they done so, had they ever interviewed her family or friends, they would have heard a very different narrative: about a young woman with a new job and high hopes for an independent future, but also a fear of Mr. Banks and how he might react when she announced that she was leaving him.

  3. Jefferey dit :

    I’d like to take the job differin xp side effects Mandela, I decided, would be operating on a carefully prepared schedule of his own, and would probably arrive at the ground exactly an hour before the kick-off, allowing him time to greet dignitaries, be presented to the teams and take his seat. Slipping out of the press room, I went down the staircase and found my way back to the main entrance, through which the VIPs had been welcomed. By now they were all safely inside and the reception area was virtually deserted.

  4. Vince dit :

    What’s the current interest rate for personal loans? macrobid 100 This week, JPMorgan Chase agreed to a $13 billion settlement with the Justice Department over the sale of faulty mortgage securities that led to the financial crisis. It’s the largest settlement with a single company in U.S. history.

  5. Caroline dit :

    We’ve got a joint account aristocort Seahorses may appear to be magical, happy underwater creatures, but they’re actually vicious predators, capable of catching even the fleetest of their prey unawares despite the fact that they’re terrible swimmers.

  6. Jerrod dit :

    What do you like doing in your spare time? purchase desloratadine online Sir Cliff, who has just recorded his 100th album, said: « Christmas is a very special time of year and I'm looking forward to coming back to Radio 2 to share this special time of year with listeners. »

  7. Booker dit :

    Do you know what extension he’s on? buy tegopen Central African Republic President Michel Djotodia, a Muslim, states that his residence has also been looted and vandalized amid the fighting. In an effort to prevent violence against Christians, he broadcast a dusk-to-dawn curfew that would keep citizens off the streets.

  8. Vincenzo dit :

    It’s a bad line apcalis sx20 THE METER: The group compiles an index that measures the perception of corruption in the public sector, based on local and international experts’ opinions. Zero is a country perceived to be highly corrupt and 100 perceived to be very clean. More than four-fifths of the countries in the Middle East were below 50.

1 16 17 18

Laisser un commentaire