Fotbal fără cap, fără picioare…

Cam aşa s-ar putea descrie împleticeala pe care ne-am obişnuit să o numim fotbal. N-avem picioare să jucăm fotbal de calitate, dar n-avem nici cap să judecăm ce trebuie schimbat pentru ca lucrurile să evolueze. Şi pentru că nu-mi plac lucrurile fără cap, de astăzi renunţ oficial la calitatea de suporter al României. Nu că m-aş fi dat în vânt după fotbal, dar au fost vremuri memorabile în care chiar tremuram pentru echipa naţională. Ne amintim cu toţii de meciurile în care setea de performanţă a jucătorilor întrecea foamea de bani, iar asta se vedea în fiecare acţiune a fiecăruia dintre componenţii echipei naţionale. Atunci când îţi doreşti cu adevărat, faci tot posibilul ca să reuşeşti… şi chiar dacă nu-ţi iese tot timpul, ai satisfacţia că ai luptat şi ai făcut tot ceea ce depindea de tine.

Astăzi nu mai poate fi vorba de aşa ceva la echipa naţională. Îmbuibaţi cu bani nemeritaţi de la echipele de club, jucătorii iau selecţia la naţională ca pe o fiţă, o chestie numai bună pentru agăţat gagici prin cluburile de noapte. Şi rezultatele se văd în teren, unde numai că nu se-mpiedică unul de altul…

Păcat de Răzvan Lucescu, un antrenor pe care-l apreciez, dar care îşi riscă serios cariera încercând să transforme rahatul în ciocolată… Iar chestia cu schimbatul culorii echipamentului « că aşa vrea sponsorul » este de o penibilitate în ton cu jocul echipei. Acum echipa României seamănă izbitor cu un clovn care se maimuţăreşte încercând să-i imite pe cei pe care ştie că nu-i va putea egala vreodată.

Laisser un commentaire