Archive pour mars 2010

Zoe Petre vs Mircea Mihăieş sau omul de cultură contra scriitorului… de înjurături

Mercredi 10 mars 2010

Excelentă iniţiativa doamnei Zoe Petre de a-i adresa această scrisoare impostorului Mircea Mihăieş, un specimen care se declară scriitor doar pentru că se pricepe ca nimeni altul să înjure persoanele care-i incomodează stăpânul. Nu i-am urmărit atent activitatea individului, fiindcă nu am stomac pentru a face asta, dar mi-aduc aminte de primul text al său pe care l-am citit - Matusalem votează- (îl găsiţi aici), un inventar de invective la adresa pensionarilor României, acuzaţi în masă că nu votează pe cine vrea Mihăieş. Nu mi-a trebuit să citesc mai mult din « opera » acestui individ care se declară scriitor, publicist şi profesor universitar, când în realitate este o nulitate absolută. Vai de studenţii care-i pică în mână, eu unul nu-i pot vedea altfel decât condamnaţi la îndobitocire.

Nu ştiu dacă lecţia predată de doamna profesoară îi va folosi la ceva elevului-problemă Mihăieş (am serioase dubii că intelectul îl poate ajuta să priceapă cât este de penibil), dar nu pot decât să mă bucur că mai există în spaţiul public personalităţi care aleg să măture gunoiul în loc să îl ascundă sub preş. Oameni fără caracter asemeni lui Mircea Mihăieş există şi se manifestă liber în mass-media, iar demascarea lor nu poate fi decât benefică pentru sănătatea societăţii civile din România.

Tupeul celor de la Loteria Română depăşeşte orice imaginaţie

Mardi 9 mars 2010

Ani la rând marele premiu la 6/49 s-a câştigat doar de Crăciun, de Paşte sau cu ocazia unor alegeri electorale importante. Mai mereu identitatea marelui câştigător rămânea ascunsă publicului, singurul lucru care « răsufla » uneori către publicul jucător fiind că norocosul este cadru al MAPN. Apoi a venit concurenţa, reprezentată de scălâmbăielile penibile ale celor doi clovni de la Super Bingo Metropolis şi brusc, Loteria şi-a dublat numărul de extrageri la Loto 6/49 şi a început să dea marile poturi şi în « zile obişnuite ». Ba chiar, câştigătorii au început să capete un chip şi un nume.

Vă imaginaţi că de frica concurenţei extragerile au început să se desfăşoare corect? Sunteţi naivi… N-ar lăsa ei potul cel mare să încapă pe mâinile unui român obişnuit. Ultimul exemplu: câştigătorul extragerii din 28.02.2010, nimeni altul decât un general în rezervă, şi nu oricare, ci tocmai fostul şef al unităţii militare în care au fost executaţi soţii Ceauşescu, Andrei Kemenici. Să nu spui că statul îşi răsplăteşte mercenarii? Dacă ar mai fi trăit Nicolae Pleşiţă, s-ar fi numărat probabil şi el printre marii « norocoşi » ai ţării…

Îngrijorător este că în raport cu măgăriile Loteriei presa tace şi prestează… publicitate gratuită în fiecare săptămână+popularizarea gratuită a scenariilor inventate de măgarii Loteriei. De pildă, în cazul de faţă ni se prezintă povestea unui bătrânel nevinovat care a jucat un bilet de 200 de lei, împreună cu vreo 15 prieteni. Doar că nu ni se spune nici numele, nici funcţia respectivilor prieteni, peste tot se bate apa-n piuă despre norocul batrânului, fără o aluzie cât de mică la posibilitatea ca omul să fie o rotiţă în mecanismul complex prin care Loteria Naţională îşi face treba pe care deja a învăţat-o: stoarce bani de la populaţie pentru interesele proprii sau de stat. Interesantă atitudine are presa, fără nici o excepţie. Atât de gras să fie tainul pe care şi-l primesc instituţiile de media? Am ajuns să fiu exasperat de insistenţa cu care ni se prezintă suma la care a ajuns potul şi cozile de pensionari care se îngrămădesc să-şi arunce pensia pe o bucată de hârtie care nu le va aduce decât dezamăgire. Şi ce le mai sticlesc ochii şacalilor din presă când vorbesc despre banii Loteriei…

 

Cadou muzical

Mardi 9 mars 2010

Vi s-a întâmplat cu siguranţă să auziţi o melodie superbă căreia să nu-i cunoaşteţi nici titlul, nici interpretul, dar pe care să vă doriţi s-o reascultaţi la nesfârşit… Nimic mai frustrant decât să-ţi doreşti să o găseşti fără să ai nici un indiciu despre ea. Îţi revine obsedant în memorie, deschizi Internetul şi vrei s-o auzi, asculţi la radio şi te rogi să ai noroc şi să fie difuzată, revii în locul în care ai auzit-o cu acelaşi gând de a o reauzi şi a afla numele interpretului. Dar pur şi simplu norocul nu-ţi surâde…

Ei bine, am trecut şi eu prin aceste stări în ultimele două luni de zile. Dar astăzi am avut noroc. Am auzit pentru a doua oară în viaţă această melodie superbă şi am reuşit să reţin câteva versuri. Iar sfântul Google şi-a făcut ca întotdeauna datoria…

Vă ofer acum şi vouă melodia care mi-a bântuit obsesiile muzicale recente: Mary Hopkin – Those were the days.

Image de prévisualisation YouTube

8 Martie

Lundi 8 mars 2010

La zi de sărbătoare, celor care ne iubesc, şi celor care nu ne iubesc, oricât le-am iubi noi pe ele:

Geo Bogza – Nu credeam să-nvăţ…

Fără frumuseţea ta, frumuseţea lumii e scrum şi cenuşă,

Fără braţele tale braţul oricui e pentru mine laţ de spânzurătoare.  Trăiesc numai ca să măsor, în fiecare clipă, neîndurarea morţii.

Fără ochii tăi, ochii mei nu văd decât întuneric, nimic nu mai are glas, stinsă e orice lumină. Ce grea e moartea într-un univers care el însuşi moare.

Fără numele tău, numele meu numeşte neantul. Vânăt urcă din adânc vălul mării, urlându-şi disperarea.

Fără frumuseţea ta, frumuseţea lumii e scrum şi cenuşă.

La mulţi ani Doamnelor, La mulţi ani Domnişoarelor, să fiţi fericite, ca şi noi să fim fericiţi bucurându-ne de prezenţa voastră.

 

 

 

Război şi Pace (2007)

Dimanche 7 mars 2010

Cea mai recentă ecranizare a romanului omonim scris de Lev Tolstoi, filmul este o miniserie TV în 4 episoade care redă fidel o frescă a Rusiei la începutul secolului al XIX-lea înainte şi în timpul invaziei lui Napoleon, moment crucial pentru destinul continentului european. Nu voi insista cu subiectul filmului, deoarece acesta este cu siguranţă cunoscut de cei care au « devorat » romanul lui Tolstoi, iar celor care nu au parcurs încă acest monument al literaturii ruse vreau să le rămână surpriza de a descoperi singuri o poveste în care se împletesc armonios viaţa şi moartea, iubirea şi ura, dorinţa de răzbunare şi iertarea, bucuria de a face bine semenilor şi decăderea fiinţei umane.

Coproducţie a Radio-Televiziunii Italiene RAI, filmul a fost realizat cu aportul a 6 ţări europene (Italia, Franţa, Germania, Rusia, Polonia şi Lituania) şi beneficiază de o distribuţie internaţională, tinerilor actori talentaţi din Rusia, Franţa, Germania sau Italia alăturându-li-se nume consacrate, precum Malcolm McDowell sau Vladimir Iliyn. De remarcat prezenţa în distribuţie a tinerei actriţe românce stabilită în Italia Ana Caterina Morariu (în rolul Sonia).

Dacă mai e nevoie să vă stârnesc interesul, iată mai jos o avanpremieră a acestei producţii, care sper să vă convingă că merită să o treceţi în lista de filme pe care merită să le vizionaţi cu prima ocazie. Eu am făcut-o şi pot garanta că nu veţi regreta alegerea, este unul din acele filme pe care-l vezi odată şi nu-l mai uiţi niciodată.

Image de prévisualisation YouTube

Plictiseală, iar se dau Oscarurile…

Samedi 6 mars 2010

Bate la uşă festivitatea de decernare a Premiilor Oscar şi o grămadă de filme de duzină se înghesuie să ia laurii Industriei Americane de Film. Aşa cum am observat de ani buni, cu fiecare an ce trece filme tot mai slabe ocupă listele de nominalizări. Să fie oare selecţia de vină sau pur şi simplu atâta mai pot americanii? Dacă anul ăsta comercialul « Avatar » e favorit, nu vreau să mă gândesc la celelalte filme nominalizate…

Sunt curios câţi români îşi vor sacrifica noaptea ca să urmărească gala decernării premiilor. Poate doar cei leşinaţi după opulenţa afişată de vedetele hollywood-iene şi cinefilii amatori care încă nu fac diferenţa între un film bun cu adevărat şi unul umflat de publicitatea excesivă.

În ceea ce mă priveşte, studiez lista nominalizărilor şi a premiilor decernate de la Prima Gală organizată în 1928 până în prezent şi constat că am de unde alege dacă vreau să văd un film care într-adevăr şi-a meritat premiile. Din păcate, cu rare excepţii, opţiunile mele se termină undeva la începutul anilor 2000…

Aţi fost fani Academia Caţavencu? V-aţi luat plasă…

Vendredi 5 mars 2010

Nu mi-a plăcut niciodată Academia Caţavencu. Atât din cauza conţinutului, dar mai ales din cauza autorilor pe care i-am suspectat întotdeauna a fi nişte fini, dar perverşi manipulatori, oameni pe care nu i-a interesat niciodată să fie corecţi din punct de vedere jurnalistic şi uman, ci doar să-şi urmărească propria bunăstare, indiferent de mijloace. Mereu am simţit în textele lor diferenţa între ironia înţepătoare la adresa celor care le deranjau interesele şi ironia blândă ca o mângâiere, dedicată « prietenilor » cu care împărţeau ciolanul. Sub ochii noştri nişte băieţi cu înalta şcoală a manipulării au contribuit, vreme de 20 de ani, la mersul înapoi al societăţii, prin exploatarea naivităţii generaţiilor tinere post-revoluţionare, direct proporţională cu parvenirea la nivelul căreia îi găsim astăzi. Fiindcă aceasta era singura metodă care îi putea ridica la un nivel de parvenitism care să convină caracterului lor infect, caţavencii au exploatat-o fără milă, cu preţul înapoierii în care România se găseşte astăzi. Dar ce mai conta pentru ei viitorul ţării, o ţară corectă nu le-ar fi permis niciodată să se ridice prin minciună şi ipocrizie, singurele capacităţi pe care le-au plăcut să şi le însuşească.

Putem spune astăzi că şi lor, Caţavencilor, le datorăm permanenţa neocomuniştilor în fruntea bucatelor, în România anilor 2010. Deşi au tras cât au putut în Iliescu şi gaşca lui cât timp aceştia au fost la putere, au folosit doar gloanţe oarbe, şi orbitoare pentru publicul lor ţintă, iar Iliescu, lovit mereu de tirul ironiei caţavenciene, tocmai şi-a serbat deunăzi 80 de ani şi o bătrâneţe mult mai liniştită decât a multor pensionari care nu au pe conştiinţă viaţa unor tineri nevinovaţi. Îndrăznesc să emit o ipoteză: loviturile date de Caţavencu lui Iliescu şi oamenilor lui, concomitent cu simpatia disimulată pentru tabăra de dreapta, aparent adversă acestuia, să fi fost doar un simulacru pentru a asigura continuitatea neocomunştilor la cârma ţării, prin mai tânărul ex-comunist Traian Băsescu? Astăzi ştim că fostul şi actualul preşedinte au în comun funcţii importante în cadrul regimului Ceauşescu, dar şi lipsa de la CV a dosarului de securitate, despre care nimeni nu cunoaşte nimic. Dar mai ştim multe alte lucruri legate de comunism care nu s-au întâmplat, deşi ar fi fost normale sub regimul unuia care se declară anticomunist convins. Revenind la caţavenci, ideea este că s-au folosit de sperietoarea Iliescu pentru a canaliza votul tinerilor naivi în direcţia Traian Băsescu, sub regimul căruia ei au cunoscut punctul culminant al parvenitismului.

Odată atins scopul – asigurarea unui succesor pe măsură lui Iliescu- caţavencii au abandonat ideea de unitate care i-a ţinut împreună în ciuda lăcomiei fiecăruia dintre liderii revistei. Mai întâi Ivanciuc a fost deconspirat ca fost turnător al Securităţii şi dat afară din redacţie (deşi nici ceilalţi acţionari nu-s mai breji), apoi Liviu Mihaiu a început afaceri dubioase în Delta Dunării cot la cot cu Vântu şi Sorin Marin şi cu sprijinul premierului de atunci, Tăriceanu. Mai apoi, acţionarii majoritari şi-au vândut acţiunile la revistă infractorului dovedit Sorin Ovidiu Vântu. Oameni de bine, ce mai! Sub şefia lui Vântu, şi-au putut păstra limbile date puterii, şi inclusiv prosperitatea finaciară, chiar şi atunci când Vântu cică ar fi schimbat macazul în favoarea opoziţiei liberal-pesediste. Lucru dovedit a fi o şmecherie pre-electorală în plasa căreia a căzut degrabă naivul Geoană.

Dar a venit criza, inclusiv în buzunarele lui Sorin Ovidiu Vîntu, care a început să resimtă găunoşenia bugetului de stat, din care nu prea mai era nimic de ciupit. Din conturile lui Vântu criza s-a răsfrânt în cele ale caţavencilor, care s-au trezit cu o micşorare de 15% a veniturilor aduse de la revistă. Nu pentru toţi, desigur, doar pentru aceia care n-au pupat eficient unde trebuie. Ofuscaţi şi mereu nesătui de câştiguri imense obţinute facil, « victimele », în frunte cu Mircea Toma, şi-au luat imediat tălpăşiţa, ameninţând cu fondarea unei noi reviste concurente. Detalile aici. Iată calea falimentului pentru ambele fiţuici. Fiindcă dintr-o revistă care abia mai trăia acum vor vrea să trăiască două, totul pe fondul unui public din ce în ce mai scârbit, căci românii sunt ei naivi, dar până la o limită, pe care caţavencii au depăşit-o demult. Interesant totuşi cine dă banii pentru noua revistă, mai ales că se pregăteşte lansarea ei deja de săptămâna viitoare. Un aspect de urmărit, fără îndoială.

Iar acum, cireaşa de pe tort. Unul dintre cei mai libidinoşi dintre slugoii lui Vântu şi ai actualei puteri, Ioan T. Morar, îşi varsă acum tot veninul pe cei care au părăsit revista, până mai ieri cei mai buni prieteni. Astfel, aflăm de aici informaţii importante despre interesele materiale ascunse în spatele ONG-urilor controlate de Mircea Toma, cu Roşia Montană în prim-plan. Ce avem aici? Un caţavenc care combătea intens proiectul doar ca să obţină finanţări ilicite pentru ONG-urile sale, şi altul, fervent apărător al otrăvirii zonei, că aşa cer interesele de partid ale şefului. Şi pentru că ies bani grei, desigur. 

Nu e frumos spectacolul? Din lăcomie prea mare, perfizii manipulatori ai presei post-decembriste au ajuns să se împungă reciproc. Sperăm, până la extincţia totală a speciei. Binecuvîntată fie criza!

Un scuipat în ochii lui Zoso

Jeudi 4 mars 2010

Ştiţi ce e Zoso pentru blogosfera? Cam ce e maneaua pentru muzică. Face rating, dar n-are nici o valoare. Gunoi care atrage o mulţime de muşte proaste. M-am convins de asta de prima şi ultima oară când am accesat wc-ul turcesc al lui Vali Petcu.

Vă veţi întreba de ce am intrat acolo. Aici e vina lui Badea (merită tras de urechi un pic pentru asta)… am vrut să văd cum arată unul călcat de tren, şi cum de pe site-ul « Gândul » toată treaba dispăruse, am zis să păcătuiesc puţin şi să intru direct la sursă. Aşa că mi-am ţinut respiraţia cât am putut de bine (nu-s bun la chestia asta, dar dacă e nevoie…) şi am purces la treabă. N-am reuşit bineînţeles să trec de primul articol, cel în care că(l)catul exploda cu furie în tot spaţiul din cauza eliminării de pe gândul.info. Mi-a fost de ajuns să văd cum specimenul maroniu-la-nevoie-portocaliu atacă suburban familia lui Badea ca să ies de-acolo în viteza a cincea.

Fraţilor de la « Gândul », vouă nu v-a mirosit toata treaba când aţi băgat-o pe site? Eu înţeleg că pe lumea asta există şi scatofili (cu sediul în latrina cu nume din patru litere, m-am lămurit) dar să-i lăsaţi să se aciueze la voi acasă, asta n-o mai pot pricepe. Noroc cu Badea că v-a arătat rahatul, altfel n-aţi fi ştiut în veci de unde vine putoarea.

P.S. Nu jignesc decât pe cei care jignesc fără acoperire, iar maimuţoiul nu l-a înjurat doar pe Badea, i-a înjurat familia. Astfel de indivizi nu merită mai mult de un scuipat, pe care tocmai l-am oferit cu plăcere.

Un sincer bravo pentru primarul din Năvodari

Jeudi 4 mars 2010

Pare incredibil, dar în mocirla politicii româneşti mai sunt şi oameni care merită tot respectul. Cazul primarului oraşului Năvodari poate nu este singular, dar în orice caz e unul dintre puţinele în care un om politic luptă şi pentru altceva în afară de propriile interese. Detaliile le găsiţi aici .De oameni ca Nicolae Matei are nevoie România la vârf pentru a mai spera să-şi recapete demnitatea ştirbită de slugărnicia celor care au condus-o în ultimii 20 de ani. Dar oare câte şanse au astfel de oameni să se impună la conducerea unui stat ca România? Sau măcar să-şi impună ideile la nivelul la care au influenţă…

Încă odată toată stima pentru modul în care acest primar îşi apără comunitatea şi chiar ţara.

Clemence Poésy

Jeudi 4 mars 2010

belle Clemence

Clemence Poésy clemence-poesy-gap-2

clemence poesy

12